Modul D Indeterminism și calcul - curs Realitate și Calcul (Filosofia computației) - Marian Călborean - Universitatea din București 2026.Curs 10 - Introducere în teoria cuantică a informației. P vs NP, informația ca entitate fizică, calculatorul cuanticCurs 11 - Contextualitatea relației lume-calcul. La ce renunțăm când acceptăm precizia mecanicii cuantice?Curs 12 - Dezbatere: Există realism și localitate în lumea cuantică? (anunț)
Modul D Indeterminism și calcul - curs Realitate și Calcul (Filosofia computației) - Marian Călborean - Universitatea din București 2026.Curs 10 - Introducere în teoria cuantică a informației. P vs NP, informația ca entitate fizică, calculatorul cuanticCurs 11 - Contextualitatea relației lume-calcul. La ce renunțăm când acceptăm precizia mecanicii cuantice?Curs 12 - Dezbatere: Există realism și localitate în lumea cuantică? (anunț)
O lucrare de sinteză și inițiere care articulează, într-un cadru unitar, trei direcții majore ale „tehnologiilor cuantice”: (i) calculul cuantic, (ii) criptografia/comunicațiile cuantice și (iii) reflecția filosofică asupra implicațiilor epistemice, etice și politico-instituționale ale „celei de-a doua revoluții cuantice”. Volumul este însoțit de date bibliografice complete. Cartea urmărește să ofere o introducere accesibilă, dar riguroasă, destinată în special cititorilor cu bază în știință și informatică, interesați de impactul fenomenelor cuantice asupra procesării informației și securității. În centrul demersului se află ideea că avantajele (și riscurile) tehnologice provin din proprietăți fundamentale precum superpoziția, inseparabilitatea, interferența, incertitudinea și non-clonarea, discutate ca „resurse” operaționale pentru calcul, comunicație și securitate. Structura este stratificată: începe cu o secțiune de orientare („Tehnologii cuantice pentru informatică și securitate”), apoi aprofundează prin două blocuri didactic-tehnice (calcul cuantic; criptografie cuantică) și se încheie cu un modul filosofic dedicat implicațiilor conceptuale și normative. Cuprinsul indică o progresie de la fundamente (QIS și noțiuni de mecanică cuantică relevante) către aplicații, limitări și guvernanță (UE și România), urmate de resurse/bibliografie. Un element distinctiv al volumului este conectarea discuției tehnice la politici și strategii: sunt prezentate atât Strategia UE „Quantum Europe Strategy: Quantum Europe in a Changing World” (Comisia Europeană, 2 iulie 2025), cu accent pe trecerea „de la laborator la fabrică și utilizare”, cât și Strategia națională a României (2024–2029), orientată spre resurse, industrie și poziționare internațională, inclusiv infrastructură, competențe și securitate „by design”. Prin combinarea (a) unui parcurs didactic cu exerciții și soluții, (b) a unei sinteze aplicate pentru informatică și securitate, (c) a unui cadru de referințe/bibliografie și (d) a unei secțiuni de reflecție filosofico-etică, cartea funcționează ca manual introductiv, ghid de orientare interdisciplinară și punct de plecare pentru discuții despre guvernanța tehnologiilor cuantice. Într-o prezentare academică, volumul poate fi încadrat drept o lucrare de „interfață” între curricula tehnică (algoritmi, protocoale, hardware) și problematica de responsabilitate socială (riscuri, utilizare duală, educație și „balustrade etice”).
Din punct de vedere metodologic, atât Newton cât și Einstein, și ulterior Dirac, au susținut fără rezerve principiul simplității matematice în descoperirea noilor legi fizice ale naturii. Lor li s-au alăturat și Poincaré și Weyl. Eduard Prugovecki afirmă că gravitația cuantică a impus luarea în considerare a unor întrebări epistemologice fundamentale, care pot fi identificate în filosofie cu problema minții-corp și cu problema liberului arbitru. Aceste întrebări au influențat epistemologia mecanicii cuantice sub forma “paralelismului psiho-fizic” al lui von Neumann și analiza ulterioară a tezei de către Wigner că “colapsul pachetului de unde” are loc în mintea “observatorului”.
O introducere la nivel fenomenologic, cu un aparat matematic minimal, în mecanica cuantică. Un ghid pentru cine dorește să înțeleagă cea mai modernă, mai complexă și mai neconformă disciplină fizică, un domeniu care a schimbat fundamental percepțiile oamenilor de știință despre Lume. În 1900, Max Planck a introdus ideea că energia este cuantificată, pentru a obţine o formulă la energia emisă de un corp negru. În 1905, Einstein a explicat efectul fotoelectric postulând că energia luminii vine în cuante numite fotoni. In 1913, Bohr a explicat liniile spectrale ale atomului de hidrogen, din nou prin utilizarea de cuante. În 1924, Louis de Broglie a prezentat teoria sa a undelor de materie. Aceste teorii, deşi de succes, au fost strict fenomenologice: nu a existat nicio justificare riguroasă pentru cuantificare. Ele sunt denumite colectiv ca vechea teorie cuantică. Expresia "fizica cuantica" a fost folosită pentru prima dată în lucrarea lui Johnston: Universul lui Planck în lumina fizicii moderne. Mecanica cuantică modernă s-a născut în 1925, când Heisenberg a dezvoltat mecanica matriceală şi Schrödinger a inventat mecanica ondulatorie şi ecuaţia Schrödinger. Schrödinger a demonstrat ulterior că cele două abordări au fost echivalente. Heisenberg a formulat principiul său de incertitudine în 1927, iar interpretarea de la Copenhaga a apărut în aproximativ acelaşi timp. În 1927, Paul Dirac a unificat mecanica cuantică cu teoria relativităţii restrânse. De asemenea, el a utilizat printre primii teoria operatorilor, inclusiv notaţia influenţială bra-ket. În 1932, John von Neumann a formulat baza matematică riguroasă pentru mecanica cuantică, ca teoria operatorilor. În anii 1940, electrodinamica cuantică a fost dezvoltată de Feynman, Dyson, Schwinger, şi Tomonaga. Ea a servit ca model pentru teoriile ulterioare ale câmpului cuantic. Interpretarea multiplelor lumi a fost formulat de către Everett în 1956. Cromodinamica cuantică a avut o istorie lungă, de la începutul anilor 1960. Teoria aşa cum o ştim astăzi a fost formulată de către Polizter, Gross şi Wilzcek în 1975. Bazându-se pe munca de pionierat a lui Schwinger, Higgs, Goldstone şi alţii, Glashow, Weinberg şi Salam au demonstrat în mod independent cum că forţa nucleară slabă şi electrodinamica cuantică ar putea fi unite într-o singură forţă electroslabă. Încă de la începuturile sale, cele mai multe rezultate contra-intuitive ale mecanicii cuantice au provocat puternice dezbateri filozofice şi mai multe interpretări. Interpretarea de la Copenhaga, datorată în mare parte lui Niels Bohr, a fost interpretarea standard a mecanicii cuantice, atunci când a fost formulată pentru prima dată. În conformitate cu aceasta, natura probabilistică a predicţiilor mecanicii cuantice nu poate fi explicată în termeni ai altor teorii deterministe, şi nu reflectă pur şi simplu cunoştinţele noastre limitate. Mecanica cuantică oferă rezultate probabilistice deoarece universul fizic este în sine probabilistic, mai degrabă decât determinist. O mare parte a tehnologiei moderne funcţionează în conformitate cu principiile din mecanica cuantică. Exemplele includ laserul, microscopul electronic, şi imagistica prin rezonanţă magnetică. Cele mai multe dintre calculele efectuate în chimia computaţională se bazează pe mecanica cuantică.
Un algoritm cuantic poate fi înțeles ca o succesiune de operații asupra qubiților: pregătirea unei stări inițiale, aplicarea unor porți cuantice, amplificarea probabilităților asociate soluțiilor dorite și, în final, măsurarea sistemului. Măsurarea este esențială, dar și limitativă: ea transformă starea cuantică într-un rezultat clasic, astfel încât proiectarea algoritmului trebuie să facă soluția corectă cât mai probabilă înainte de citire. De aceea, calculul cuantic nu înseamnă „încercarea tuturor soluțiilor în paralel”, ci folosirea interferenței pentru a întări răspunsurile utile și a anula răspunsurile greșite.
El carácter fundamentalmente probabilista de la teoría cuántica cuestionó el realismocomo filosofía básica de la ciencia, si bien ciertas interpretaciones instrumentalistaspodrían no amenazar por sí solas la existencia de un mundo exterior e independientede nuestra conciencia. La falta de un valor definido para tales magnitudes antes de lamedición alentó la suposición de que tales valores “no existen” antes de la medida. Unareinterpretación de nuestras ideas sobre las magnitudes físicas, considerándolas formalmenterepresentadas por conjuntos de valores en lugar de valores numéricos concretos,ayudaría a disipar toda sombra de irrealidad física.